Traian Băsescu explică de ce crede că Putin a pierdut deja în criza ucraineană: S-a ales praful din lista sa de pretenţii absurde

Traian Băsescu explică de ce crede că Putin a pierdut deja în criza ucraineană: S-a ales praful din lista sa de pretenţii absurde
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că Putin este marele pierzător al crizei ruso-vestice și apreciază că, pentru moment, ”s-a ales praful din lista de pretenţii absurde ale lui Putin cu privire la ambiţia de a dicta viitorul altor state independente din regiune”.

Fără a fi obţinut nici o concesie din partea NATO şi a SUA Putin va fi nevoit să renunţe, cel puţin pentru moment, la invadarea Ucrainei sau să încerce metode mai subtile pentru a controla această ţară fostă componentă a URSS.”, scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

„Preşedintele Putin nu poate câştiga.
SUA şi NATO nu au cedat, tratând Rusia ca pe o putere regională.
De ce a pierdut Putin ?
Iată câteva elemente ale ecuaţiei care, cred eu, îl determină pe Putin să nu invadeze Ucraina”, scrie Băsescu.

Iată câteva din argumentele lui Traian Băsescu care îl determină pe Putin să nu invadeze Ucraina:

1.Niciodată NATO nu a promis că nu se va extinde spre Est, în spaţiul fostelor state membre ale Pactului de la Varşovia, iar Putin ştie că minte atunci când susţine public acest lucru. Un astfel de angajament al SUA şi NATO ar fi fost înscris într-un tratat parafat şi semnat. La reunificarea Germaniei, singurul angajament asumat de NATO faţă de Rusia a fost că nu va amplasa trupe şi echipamente militare pe teritoriul fostului RDG, angajament pe care îl respectă cu stricteţe.

2.NATO şi SUA au respins categoric pretenţiile lui Putin cu privire la punerea sub influenţa Moscovei a statelor foste parte a URSS sau foste state ale Pactului de la Varşovia şi refacerea « zonei de influenţă » a Rusiei;

3.Invadarea Ucrainei ar aduce pierderi mari armatei ruse datorită transferului de armament defensiv de ultimă generaţie către Ucraina, făcut de SUA, Regatul Unit, Ţările Baltice dar şi Turcia (Putin este obişnuit să prezinte poporului rus victorii fără glorie în care nu pierde nici un soldat precum în Crimeea, Osetia, Aphazia, Nagorno Karabah sau Dombas ori Transnistria unde a folosit insurgenţa locală);

4.Pe timpul unui eventuale invazii, armata Ucrainei ar fi bine susţinută cu echipamente militare defensive moderne pe tot timpul conflictului de către multe din statele NATO şi UE (desigur, mai puţin Germania, Croaţia, Ungaria şi probabil Bulgaria);

5.Desfăşurarea de trupe şi tehnică militară pe care o fac SUA, a antrenat şi angajamentul altor state membre NATO şi UE;

6.Concentrarea masivă de forțe navale NATO în Marea Mediterană;

7.Ameninţarea fermă a SUA şi a Uniunii Europene legat de impunerea unor sancţiuni economice severe ce vor fi aplicate Federaţiei Ruse;

8.Implicarea totală a SUA în găsirea unor soluţii alternative de aprovizionare cu gaze naturale a Europei, inclusiv din Qatar;

9.Turcia, de la care Putin avea așteptări mari s-a dovedit intransigentă față de o posibilă invadare a Ucrainei. Mai mult, Turcia s-a angajat în negocieri tehnice pentru a face posibil tranzitul de gaze din Orientul Mijlociu către Europa, ca alternativă la GAZPROM;

10.Beijingul, prin Preşedintele Xi Jinping a descurajat o invadare a Ucrainei;

11.Ameninţarea militară a Ucrainei face ca Rusia să fie izolată pe scena internaţională iar consecinţele izolării vor fi extrem de grele din punct de vedere economic şi politic.

Traian Băsescu: ”De ce sprijinim Ucraina? Pentru că urmăm noi”

”Unii se întreabă de ce susţinem Ucraina în condiţiile în care etnicii români sunt lipsiţi de drepturi şi se întreabă de ce nu facem ca Ungaria lui Victor Orban. Aici lucrurile sunt simple. Dacă privim pe hartă vedem cu uşurinţă că după Ucraina urmăm noi. De aceea trebuie să susţinem Ucraina.”, explică Băsescu.

Pe de altă parte există şi o concluzie cu privire la solidaritatea europeană.

”Vai de noi dacă vom crede în ea. Campionii “autonomiei strategice” a UE prin care se vizează îndepărtarea Europei de SUA s-au arătat acum predispuşi la compromisuri cu Rusia lui Putin de dragul afacerilor firmelor lor. Poate acum înţelegem mai bine de ce unele state UE resping accesul României şi Bulgariei în spaţiul Schengen dar sunt gata să primească Croaţia care abia a intrat în UE. Până la urmă spaţiul Schengen defineşte frontiera Uniunii Europene”, mai scrie acesta.

Dar evenimentele legate de Ucraina au şi partea lor hazlie, crede fostul președinte. La Kremlin este “Ziua poţilor deschise”.

„Orice lider european care acceptă să fie umilit de dragul unei fotografii în aceaşi cameră cu Putin este primit de Ţar cu un meniu fix. La felul întâi i se serveşte povestea mincinoasă a “angajamentelor” NATO precum că nu se va extinde spre Est, la felul doi este servită povestea securităţii Rusiei ca şi cum NATO ar fi masat trupe la frontierele Ucrainei, în Crimeea, în Belarus, în Marea Neagră şi nu Rusia iar la desert auguştii vizitatori europeni primesc lecţia GAZPROM “firmă serioasă” unde acum câteva zile fostul cancelar german Gerhard Schroeder a fost numit în Consiliul de Administraţie”, mai scrie Băsescu.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Vouchere de 200 DE EURO decise în România. Cine sunt cei care VOR PRIMI sumele
Vești foarte proaste de la ANM. Luna iunie, una de coșmar
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Preşedintele Cehiei a suferit un accident. Care este starea de sănătate a liderului ceh
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) Ulei pentru cutie de viteze manuală: caracteristici de care să ții cont pentru ca...
×